Dacă te-ai hotărât să aplici la studii în străinătate cu siguranță ți-ai pus întrebarea despre pașii pe care trebuie să îi urmezi și cum să îți pregătești aplicația. Aceste lucruri le poți afla în cadrul articolului exhaustiv ”Tot ce trebuie să știi dacă vrei să studiezi în străinătate”.

În schimb, acest articol vine în ajutorul tău cu un avantaj competitiv pe care îl poți deține față de alți candidați atunci când îți dorești să studiezi în cadrul unei universități internaționale. Aceste sfaturi sunt oferite de consilierii noștri educaționali, cu o experiență de peste 5000 de studenți consiliați anual, timp de 10 ani.

 

1. Activități extracurriculare relevante

Observăm o concentrare tot mai mare asupra numărului de activități extracurriculare în care se implică elevii și studenții, dar numărul contează puțin, importantă este relevanța activității.

Încearcă să nu ”alergi” după diplome, ci după competențele și know-how-ul care îți este oferit prin activitățile pe care le întreprinzi în cadrul acelui proiect. Ideale sunt acele activități care au legătură cu domeniul în care vrei să urmezi studiile de bachelor (licență) sau master și care te ajută să dezvolți skill-uri care să dovedească faptul că ești hotărât să aplici la studii pe un anumit domeniu, care te motivează.

Acest tip de activități pot aduce un plus în ochii celor care îți analizează aplicația, pe lângă rezultale pe care le-ai avut la învățătură, în timpul anilor de studii.

 

2. Exersarea constantă a limbii engleze

Limba de circulație și studiu în majoritatea universităților internaționale este limba engleză. Astfel, îți recomandăm să aprofundezi de la începutul liceului această limbă. Nu doar pentru faptul că limba engleză este cea mai răspândită limba de circulație europeană, ci și pentru faptul că îți va maximiza șansele să treci cu brio peste testele de limbă pe care le cer majoritatea universităților din străinătate [CAE, IELTS, TOEFL] și despre care poți citi aici.

Nivelul de cunoaștere a limbii engleză cerut diferă de la universitate la universitate, dar cu cât ai cunoștințe mai avansate, cu atât șansele de a fi acceptat la un program de studii din străinătate și de a te integra într-un colectiv multicultural cresc.

Nu te îngrijora dacă nu deții un nivel bun al limbii engleze, se poate studia și în ultimul moment pentru că unele universități internaționale acceptă și competența de limba engleză B2 luată la bac sau să le trimiți rezultatele la testele internaționale de engleză, după ce începi studiile. Iată detalii aici.

Cu toate acestea nu îți recomandăm să amâni studierea intensivă a limbii engleze sau a limbii de circulație în țara în care dorești să aplici la studii pentru că acest lucru te poate ajuta inclusiv în găsirea unui job (dacă ești în căutarea unuia în timpul studiilor).

 

3. Respectarea termenului limită de aplicare la studii în străinătate

Interesează-te din timp care sunt datele și orele limită pentru a trimite aplicațiile în țara în care dorești să studiezi. Odată ce le-ai aflat, nu lăsa completarea aplicației pentru ultimul moment sau ultima lună pentru că poți întâmpina probleme sau întrebări la care nu ai răspuns și care pot cauza întârzieri în trimiterea aplicației. 

Cu cât aplici mai din timp, cu atât mai bine. Nu doar că te vei simți mai liniștit, ci vei fi sigur că nu vei depăși deadline-ul de aplicare, ceea ce îți asigură o mai mare șansă de a fi admis.

Iată care sunt datele limită pentru a trimite aplicația ta la studii în străinătate, în funcție de țară:

UniversitățiMarea BritanieOlandaDanemarca
Deadline15 ianuarie 
[licență]
30 iulie 
[master]
1 mai 
[licență] 
și 
[master]
15 martie 
[licență]
1 martie 
[master]

 

 

4. Dovedirea motivației pentru domeniul de studii ales

Heads up!

Poate cel mai important aspect este faptul că trebui să convingi universitatea că îți dorești cu adevărat să studiezi programul la care ai aplicat. Că ești pasionat și te interesează direct acel domeniu.

Cu cât ești mai motivat să devii student în acel domeniu, și la acea universitate, cu atât cresc șansele de a fi admis. 

Motivația o poți arăta printr-o poveste personală, exemple de activități extracurriculare din domeniu, portofoliu (dacă discutăm despre o universitate de arte), stagii de practică, studiul pe cont propriu sau orice acțiune întreprinsă în scopul de a aprofunda informații noi despre ceea ce urmează să studiezi.

Fii hotărât, ferm în alegerea ta și vei reuși! 

 

5. Apelarea la un consilier educațional

Șansele de a avea o aplicație foarte bună cresc dacă vei fi consiliat de o persoană care ajută studenții să își întocmească aplicația.

Consilierul îți poate oferi detalii despre ce ar trebui să conțină aplicație, despre universitatea la care dorești să aplici, costuri de studii, finanațarea lor și te poate pune în legătură cu alți studenți care au aplicat la același program la care îți dorești și tu să devii student. Toate acestea în mod gratuit, în cadrul serviciului nostru de consiliere despre care poți citi aici.

Dacă dorești să intri în contact cu un consilier, care să îți răspundă la orice întrebare ai despre studii în străinătate, te invităm să ne scrii aici.

Follow your dreams!

%d blogeri au apreciat: